Alro: Nu a fost luată nicio decizie privind reducerea producției

Alro: Nu a fost luată nicio decizie privind reducerea producției
Publicat: 17/07/2012, 16:15
Actualizat: 27/08/2014, 15:46

Combinatul de aluminiu Alro Slatina (ALR) nu a luat până în prezent nicio decizie cu privire la reducerea producției și continuă negocierile cu Hidroelectrica pentru alimentarea cu energie, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori.

„Nu am luat, încă, o hotărâre referitor la reducerea capacității de producție. În momentul de față, analizăm situația curentă, în strictă legătură cu livrarea de energie electrică. În plus, ținând cont de recentele declarații cu privire la declanșarea stării de forță majoră de la Hidroelectrica, Alro analizează multiple variante pentru a fi pregătită în cazul în care această măsură va intra în aplicare”, a declarat, în comunicat, directorul general al Alro, Gheorghe Dobra.

Luând în considerare perioada anterioară de forță majoră, care permite Hidroelectrica să reducă volumele livrate clienților, Alro trebuie să se asigure că are îndeplinite toate condițiile pentru exploatarea în siguranță a fluxului tehnologic, în cazul în care livrările de electricitate vor suferi fluctuații semnificative, potrivit companiei.

Liderul de sindicat de la Alro Slatina Constantin Popescu a declarat marți corespondentului MEDIAFAX că managementul companiei intenționează să oprească 20% din activitatea uzinei, din cauza faptului că nu s-a ajuns deocamdată la un acord cu Hidroelectrica privind contractul de energie electrică.

Totodată, zeci de angajați păzesc hala nouă de prelucrare a aluminiului de teamă ca activitatea să nu fie oprită și astfel să își piardă locurile de muncă.

„Am fost anunțați de luni seara că se dorește închiderea halei noi de aluminiu. Acolo lucrează peste 100 de oameni, dar ideea este că dacă se închide aceea vor fi disponibilizați aproximativ 1.600 de oameni, atât de la Slatina cât și de la Tulcea pentru că activitatea lor are legătură cu cea din hala care se închide”, a afirmat Popescu.

La Alro lucrează în prezent 2.500 de oameni, iar în primul semestru al anului 2012 compania a înregistrat profit de 30 de milioane de dolari.

Alro, companie deținută de grupul Vimetco, înregistrat în Olanda și controlat de omul de afaceri rus Vitali Machitski, este cel mai mare consumator de energie electrică din România. Compania a primit anul trecut energie de la Hidroelectrica în baza unui contract de 322,47 milioane lei, cel mai mare dintre contractele bilaterale ale producătorului de electricitate deținut de stat.

Contractele directe de vânzare a energiei, la prețuri sub cele din piață, au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 și 2003 și expiră în 2014, 2015 sau 2018.

Discuțiile purtate săptămâna trecută de administratorii Hidroelectrica și Alro privind contractul de livrare a energiei, la care a participat și Machitski, nu au dus la niciun rezultat, urmând să fie reluate în această săptămână.

Hidroelectrica a intrat în insolvență în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administrație. Consiliul și-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri și creșterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” și al secetei din 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
S-a schimbat legea pentru cei cu PERMIS de conducere. REGULI NOI pentru absolut toți șoferii
Visul oricărei gospodine. Lingura inteligentă, lansată oficial
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cine a fost omul de stat român „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George...
×